|
CĂRTI (din) IANUARIE 2012
HUMANITAS (www.humanitas.ro)
HUMANITAS FICTION:
ERIC-EMMANUEL SCHMITT – PE CÂND ERAM O OPERĂ DE ARTĂ
Autorul “de HUMANITAS” Eric Emmanuel Schmitt chiar are o cotă (importantă) a sa în Franţa, în ciuda detractorilor şi contestatarilor săi, care, orice s-ar spune, cam abundă – dinspre ambele părţi. Chiar şi la HUMANITAS are (aproape) tratamentul pe care îl “suportă”, în genere, seriile de autor.
Iar titlul cărţii mi se pare unul dintre cele mai inspirate pe care le-am citit în ultima vreme: şi asta pentru că, în primul rînd, AUTORUL poate fi socotit el însuşi PRIMA OPERĂ DE ARTĂ, din care isvorăsc toate celelalte, ca dintr-o pălărie de iluzionist.
Creaţiile lui circulă în mai mult de cincizeci de ţări, la standuri şi pe scenă.
Printre cele mai cunoscute opere: EVANGHELIA DUPĂ PILAT, SECTA EGOIŞTILOR, ULISE DIN BAGDAD, OSCAR ŞI TANTI ROZ (Ciclul invizibilului), VIAŢA MEA CU MOZART. Dar viaţa ta, îmi vine să întreb?
RAFTUL DENISEI:
LUDMILA ULIŢKAIA – DANIEL STEIN, TRADUCĂTOR
Pe RAFTUL DENISEI (Comănescu, “instituţie” prestigioasă), stă, la loc de cinste, un autor: Ludmila Uliţkaia.
Un cotidian “combativ” – şi nu unul oarecare , ci chiar notoriul LE MONDE - cu un anume prestigiu indiscutabil în Franţa (să ne gândim doar la LE MONDE DES LIVRES - o descrie ca pe “o operă fascinantă”.
Ludmila Uliţkaia este, şi ea, la rândul ei, un autor care a început să beneficieze de o recunoaştere internaţională.
Până şi faptul că este cooptată, de către editura HUMANITAS, într-o SERIE DE AUTOR (ca şi Eric Emmanuel Schmitt) este o consecinţă a aceluiaşi lucru.
Daniel Stein este un erou atipic, cât se poate de “aţos” şi controversat, în relaţie permanentă cu un Dumnezeu al său, personal.
Un erou al timpurilor noastre, care vine, deopotrivă, dintr-o tradiţie rusească şi evreiască.
HUMANITAS (CLASIC):
VLAD MIXICH – FANATICII – POTRETELE A ZECE OAMENI CU VOCAŢIE
O carte care a luat Premiul KUNDERA. Şi căreia, orice s-ar spune – i s-a făcut reclamă masiv în presa română (precedent de invidiat, cel puţin pentru un “autor” de cărţi, ca mine).
Personajele - contemporane.
Fanaticii – şi ei, deci, contemporani.
Ce îi uneşte pe Monica Macovei, Raed Arafat, Marcel Iureş, Dan Puric?
Vă răspunde cartea. Fanaticii ai profesiunii, ai credinţei, ai unui ideal/arhetip...
Dar, aici e aici: sunt ei fanatici/şi cât de fanatici?
Sunt ei, într-un fel, “permutabili”; sunt ei de adunat, cu toţii, sub umbrela coperţilor aceleiaşi cărţi?
Vlad Mixich trece drept un personaj vizibil în presa românească – iar cartea sa are parte de comentarii încărcate “pozitiv”.
MIHAI CANTUNIARI – OCARINA DE LUT
În seria MEMORII/JURNALE, carte “dotată” cu acelaşi prestigios “premiu KUNDERA”.
Despre cărţile lui Mihai Cantuniari am mai avut, de altfel, prilejul să scriu – şi altădată, în revista ART-PANORAMA (sau în FLACĂRA), câteva rânduri, dar cred că ele au trecut neobservate, deşi mi-aş fi dorit să “parvină” la destinatar.
În primul rând, trebuie spus că dl. Cantuniari este un excelent traducător.
Dar Mihai Cantuniari a debutat ca poet – şi aşa a şi câştigat o recunoaştere indiscutabilă.
Totuşi, un prestigiu uriaş i-au adus doi mari autori din lumea latină pe care i-a “transpus” în româneşte: Mario Varga Llosa şi Cesar Vallejo, poet de geniu.
Ambii se numără, oricând, printre preferaţii mei.
ALANALDA – SENSUL VIEŢII ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ
(şi alte idei năstruşnice, dar poate de folos)
Da. Nu ALANDALA. ALAN ALDA. Ăla pe care îl ştiţi din filme.
În aceeaşi serie “memorabilă”, de MEMORII/JURNALE.
Din categoria cugetărilor:”Să nu-ţi împăiezi niciodată câinele”.
Nu e pasăre cum câinele, îmi vine să adaug.
Dar, amintindu-mi de personajul din film, mă gîndesc că ALANDALA/ALANALDA era un blajin, cu un umor sarcastic, mereu dotat cu un zîmbet în colţul gurii (aauuu! Clişeu).
Dar fiind un inepuizabil rezervor de umor.
Majoritatea poantelor veneau de la el – şi mă gîndesc că, dacă omul din spatele rolului este la fel de “spumos” ca şi personajul în sine, păi asta nu poate să fie decît de bun augur...
EUROPRESS GROUP (www.europressgroup.ro):
AURA CHRISTI, VASILE GORDUZ
Vasile Gorduz este unul dintre cei mai celebri sculptori români.
O carte despre el era, după opinia mea, nu un deziderat, ci un imperativ.
Este meritul Aurei Christi că o face (fie că a fost consiliată de “mai-înţeleptul” Nicolae Breban – unul dintre cei mai mari romancieri români, în viaţă, şi el – la rândul său) – ori nu, poate că a făcut-o doar din pasiunea sa “personală” pentru Gorduz, însă cu siguranţă merită să vedeţi ce a ieşit.
Ilustraţia face accesibilă, cât de cât, opera lui Gorduz în ochii noştri. Păcat că Vasile Gorduz a plecat dintre noi acum vreo cincisprezece ani în urmă.
L-ar fi bucurat până peste poate să vadă cartea Aurei:)
Păcat că nu preţuim „gorduzi” înainte de vremea morţii lor.
METEOR PRESS (www.meteorpress.ro)
KEN BLANCHARD, CONDUCEREA LA NIVEL SUPERIOR
Cartea este scrisă/şi, mai ales, semnată în colaborare cu asociaţii şi partnerii consultanţi ai THE KEN BLANCHARD COMPANIES.
Poartă şi subtitlul:”Blanchard despre LEADRESHIP şi crearea unor organizaţii de înaltă performanţă”.
Sună “impresionant” şi în engleză:”Blanchard on leadership and creating high performing organizations”.
Niciodată nu avem îndeajuns de multe cărţi/şi cunoştinţe despre leadreship şi management.
Şi METEOR PRESS a început/încercat să îşi cultive o direcţie în acest.
RODNEY CASTLEDEN, OAMENI CARE AU SCHIMBAT LUMEA
Rodney Castleden are reputaţia unui profesor şi autor englez prolific, pasionat de monografii şi de informaţii consistente, stratificate.
Mi se pare foarte interesantă iniţiativa de apune la un loc şi „bunii”, şi „răii”.
Maica Tereza şi Hitler STAU, ALĂTURI, CUMINŢI cu toţii, între paginile aceleiaşi cărţi.
Şi aşa trebuie să fie.
Merită, deopotrivă, să vă spun că, mai întîi, am cititpe nerăsuflate capitolele dedicate celor răi.
Am constatat că sunt o grămadă de lucruri interesante pe care nu le cunoşteam despre Hitler.
Editura “FLACĂRA” (www.revistaflacara.ro)
LILIANA PETRUŞ, SUPRAVIEŢUIREA SUB FORMĂ DE REPORTAJ
Liliana Petruş, poate – la această oră – este cel mai bun reporter din România (mă refer la cei “activi”, nu la cei care îşi hrănesc repuraţia cu...silicon!). Redactorul-şef (actualmente!) de la revista proaspăt centenară FLACĂRA a reuşit să îşi strângă cele mai bune reportaje – din FLACĂRA, mostly – SUB FORMA unor SIMPLY, THE BEST! Her BEST.
Este o carte care nu stă, doar, în albia jurnalismului, ci lunecă, încetişor & cătinel, în cea a literaturii. Cea de bună calitate.
Rareori am văzut/citit o carte mai bună de literatură/travestită în hainele – umile & aspre, cel mai adesea - ale jurnalismului.
Despre ea scriu, pe bună dreptate, elogios, atât criticul literar Alex. Ştefănescu – cât şi prozatorul/romancierul George Arion.
Nu mă pot împiedica să remarc că majoritatea articolaşelor strînse în carte vin din “epoca” 2004-2009.
Cum vrei să o iei: şi statistic, dar şi calitativ. Ceea ce mie îmi spune ceva...
Editura RAFET:
ION GEORGE ENACHE...CU AFORISMELE ŞI PROVERBELE LUI: UN POET LA ÎNCEPUTUL ÎNŢELEPCIUNII
Dacă aţi văzut un bărbat năltuţ, uscăţiv, cu figură de adolescent întârzâiat sau rărătcit printre cărţi,, atunci acela este Ion George Enache. Dumnealui/sau dânsul este o prezenţă aproape invizibilă: în primul rând, una foarte discretă.
O prezenţă dublată şi de efortul unui om care vrea să înţeleagă lumea – şi chiar şi-a asumat acest lucru.
Poezia este şi ea, în mod firesc, la fel cu este omul: discretă, aşezată, cu o brumă de înţelepciune deasupra.
Îmi face plăcere să îl întâlnesc, în după-amiezile de miercuri, la clubul de lectură EURIDICE-MARIN MINCU, pe care am plăcerea de a-l modera alături de (mai întâi) criticul Ştefania Mincu şi poetul/prozatorul/ romancierul/ criticul Octavian Soviani.
Editura VALEA VERDE:
ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ, BĂRBATUL LA 40 DE ANI
(volumul întâi, ediţia a II-a)
Ştefan Doru Dăncuş este un poet care perseverează în ascensiunea pe vârful poeziei.
Am remarcat pasul făcut – şi urcuşul – încă din volumul bilingv CENDRE/SCRUM, care mi-a parvenit anterior, cu câţiva ani în urmă.
Doru Dăncuş este un rebel.
Un poet care şi-a asumat provincialitatea şi a trăit-o pînă la capăt, epuizînd-o.
Deşi el nu este un poet „provincial”, ci la fel de „central” ca noi toţi. Şi centrat pe sentiment, adică pe poezie...
MEDALION
Editura DACIA
Editura DACIA şi-a făcut un semn de nobleţe din a edita, în „anul ANDRU”, două volume dintr-o serie de autor care apoartă numele prozatorului şi „sapienţialului” VASILE ANDRU. Vom aştepta ca şi celelalte lucrări să apară în seria de autor VASILE ANDRU.
VASILE ANDRU
Anul 2012 este (şi) ANUL ANDRU, deoarece VASILE ANDRU, cunoscut prozator şaptezecist, autor al unor memorabile cărţi precum TURNUL sau MUNTELE CALVARULUI împlineşte o vîrstă rotundă, rotundă de tot: şaptezeci de ani.
Merită un elogiu/omagiu şi, deopotrivă, un medalion „personal”.
22 de autori şi-au anunţat intenţia de a scrie despre dînsul.
Mă bucur să mă prenumăr printre aceştia.
VEACUL MEU, FIARA MEA
Veacul meu este hidra din Lerna. Şi, deopotrivă, leul Nemeii. Veacul meu e cel ce mă devoră. Veacul meu, depravat. Viaţa mea, dar şi lumea mea, în sensul de lumea în care am trăit – şi despre care pot depune mărturie.
Excelentă povestea de început a volumului – care „merge” şi ca un intro - cea despre Lena/Elena din Pind/Tariverde, Dobrogea dintăi/dintotdeauna, pe care am mai citit-o undeva, pare-se.
OPT CHIPURI ALE SINGURĂTĂŢII
Singurătatea are multe chipuri. Poate că nu numai opt feţe, dar depinde cîte vezi pe moment.
Volumul cesta, cel cu „opt chipuri ale singurătăţii” este, nu întâmplător, „geamăn” cu cel al „veacului meu, fiara mea”.
Căci, pesemne, şi VEACUL MEU, FIARA MEA este tot unul dintre cele opt capete ale singurătăţii.
Capete de acuzare, vreau să zic.
Pentru că, pîn la urmă, toţi suntem acuzaţi, la un moment dat, de singurătate.
Povestioare din lumea pe care am trăit-o.
Editura INFORAPART:
MEDALION PETRE RĂU
Petre Rău este posesorul unui nume cu rezonanţă în literatura română, după ce un „anume” Aurel Rău a făcut carieră îmbrăcîndu-l direct pe piele.
După ce „moşteneşti” un asemenea nume, aşteptăm de la Petre Rău o asumare pe măsură.
Ceea ce înseamnă că am dori să calce mai apăsat. Poate mai puţine cărţi, dar mai ferme: lucrări la care să se simtă munca unor ani în şir, puşi unul sub altul – şi subsumaţi valorii cărţilor.
MATHEMATICA MIRABILIS
Matematica este, întotdeauna, mirabilă. Şi, mai ales, matematicile superioare, spaţiile topologice, aerul tare al derivatelor şi integralelor.
Petre Rău este una dintre minţile româneşti cu contribuţii speciale în lumea matematicilor.
La origine, el chiar asta a „terminat”, ca pregătire universitară: studii de matematică pură.
O asemenea întâlnire – între matematică şi poezie – are mai multe antecedente notabile în literatura română (şi nu numai): Ion Barbu/Dan Barbilian (pe care Petre Rău l-a şi „comentat” în repetate rânduri), Solomon Marcus, Valentin Iacob...
JUDECATA DE APOI/IL GIUDIZIO FINALE
Traducerea poemelor în italiană este făcută de Luca Cipolla.
Poemele lui Petre Rău au „fericirea” de a fi traduse de Luca Cipolla, o şansă extraordinară, deoarece, aşa precum am văzut, tînărul italian stăpîneşte foarte bine limba română, în care şi scrie, ca un stagiu de „imersiune” în limba română.
Luca Cipolla a fost în România, unde a avut posibilitatea de a-şi perfecţiona limba pe care o stăpâneşte, româna „vie” (am văzut câteva poeme semnate în română, în revista LUCEAFĂRUL).
Întâlnirea între Petre Rău şi Luca Cipolla are o singură rezultantă: texte care, în italiană, sună aproape la fel de bine ca în română; valoare sigură, cu gust sigur.
Dar cum sunt poemele lui Petre Rău? Ele sunt în format clasic, tânjesc după rânduială şi geometrie, pun suflet înăuntru. După gustul meu (dar eu sunt un altfel de poet), prea clasice.
Aş tânji, la rândul meu, după noutate şi improvizaţie, după ceva mai „scornit” dat lumii.
BOEMA
BOEMA e o revistă cu adevărat „boemă”. Apare la Galaţi, sub îngrijirea lui Petre Rău, dar are o largă deschidere către toată lumea. NU I-AR STRICA un 2% din impozitul nostru să se îndrepte acolo, căci face un act de cultură. Reuneşte autori varii, din toate generaţiile şi curentele literare.
Ce face Petre Rău la Galaţi e un mecenat despre care, dacă nu ar fi cu aedvărat sublim, aş putea spune că a căzut în desuetudine... Cine mai scoate, astăzi, pe speze proprii, o revistă culturală?
Dar, şi aşa, BOEMA capătă consistenţă şi tradiţie, de la număr la număr. Apar noi autori înăuntru, noi „fapte de arme” şi lucrări ale literaturii.
VERSO
Urmăresc VERSO de cîţiva ani buni.
Primesc revista acasă şi mă consider un privilegiat.
Marele poet ION MUREŞAN a făcut o treabă bună cu această revistă, aşa cum a făcut şi în literatură/poezie, lucru „ardelenesc/aşezat”.
Amprentele lui „Muri” se văd acolo, adâncite în loess-ul locului.
Trăgând linie, Clujul mai are încă o revistă bună în palmares.
Este un „drog” de care socot că nu mă pot dispensa.
Ce (mai) are VERSO? Are ţinută. Are vocaţie „profesoral”/universitară, chiar academică. Se vede, de aici, treaba şi că Ion Mureşan este, la rândul său, un profesor.
REVISTA (CENTRULUI) DUNĂRII DE JOS
O revistă care curge la fel de literar ca Dunărea.
Este făcută, tocmită şi rostuită în pritocul Dunării de Jos, precum îi spune şi numele, la Galaţi.
Se vede, în ultimul timp, efortul comun/era să spun „comunitar” de a o ridica.
La mijlocul lunii ianuarie, revista a avut şi o gală. Premii au fost împărţite, în stînga şi în dreapta – şi ele au fost pe deplin meritate, de la Ruxandra Anton la Silviu Lupaşcu – şi de la Victor Cilincă la Dana Potorac.
Ceea ce cred eu că trebuie să (mai) facă DUNĂREA DE JOS/şi revista ei este că coopteze, într-un gen de „board” lărgit, un colectiv mai amplu de oameni de valoare, din Bucureşti, din România – şi de aiurea. Nu este o aluzie. Este doar un sfat. Aşa ar putea să dobândească mai multă credibilitate – şi autoritate. Şi să asculte de consilierea celor din noul „board”... Dar nu ştiu dacă o va face. Uneori, ne temem să importăm opinii:)
DR. LECTOR & HECTOR/(C)HANNIBAL LECTOR
(alias Mihail Gălăţanu)
mihail.galatanu@talk21
mgalatanu@finmedia.ro |
