
Finmedia a lansat revista
VITICULTORI DE TOP – PODGORII ŞI VINURI DIN ROMÂNIA
Aflată la prima ediţie, publicaţia are 116 pagini – şi, deocamdată, o singură apariţie anuală. Poate fi considerată, pe bună dreptate, „un glonţ de argint”, valoros, preţios, deoarece cuprinde aproape toate numele care contează în piaţă. Are, deopotrivă, marii producători, gen MURFATLAR SA, COTNARI SA, JIDVEI SA, HALEWOOD, TOHANI etc., dar şi producători medii şi mijlocii, din rândul cărora semnalăm unele nume: VINEX MURFATLAR, SERVE, VINARTE, VARANCHA etc. Are o secţiune privind cercetarea românească în domeniu: STAŢIUNEA DE CERCETARE MURFATLAR, STAŢIUNEA DE CERCETARE VALEA CĂLUGĂREASCĂ, STAŢIUNEA DE CERCETARE PIETROASA etc., ca şi o secţiune de desfacere, din care nu lipsesc distribuitorii de toate felurile, de la REAL HYPERMARKET, magazinele gen VINEXPERT, până la restaurantele cu un „portofoliu” impresionant, cu peste 250 de vinuri diferite aflate la dispoziţia consumatorului, gen GINGER, din Bucureşti. Nu lipsesc nici vinurile internaţionale, de la cele bulgăreşti, vezi ENIRA, până la cele australiene, neo-zeelandeze sau din America de Sud, importate de PERNOD RICARD ROMÂNIA.
Şi în registrul semnăturilor, publicaţia are un regim de lux: semnează „specialişti ai vinului”, precum DORIN POPA, AUREL POPA etc.
La capitolul ANALIZE DE PIAŢĂ, există mai multe evaluări şi editoriale cu topuri – inclusiv, de exemplu, în premieră, TOPUL PRODUCĂTORILOR DE VIN (cu producţia totală) pe 2009 (în hectolitri), sursa fiind ONIV (nicio altă publicaţie nu a mai reuşit, până la această oră, să publice aceste cifre). Este cea mai CUPRINZĂTOARE publicaţie de vin din România. De menţionat că prima parte a publicaţiei, sub egida PERSONALITĂŢI ŞI INSTITUŢII, cuprinde interviuri, discuţii, prezentări cu PETRE CĂLIN MOCANU, OVIDIU GHEORGHE, DAN AXENTE, DAN BOBOC, LIVIU DEJEU şi IOAN NĂMOLOŞANU etc. Mai mult decât atât, există o parte de ECHIPAMENTE, LOGISTICĂ ŞI ACCESORII, cu mai multe firme şi ofertele lor ( Z & A LOGISTIC etc.).
De remarcat că apariţia primei ediţii a revistei VITICULTORI DE TOP – PODGORII ŞI VINURI DIN ROMÂNIA a beneficiat de sprijinul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) şi al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR).

MIHAIL GĂLĂŢANU,
Editor coordonator
Web site: www.finmedia.ro