GHIDUL COMERCIANTULUI
ACCEPTATOR DE CARDURI

O premieră editorială absolută:
„GHIDUL COMERCIANTULUI ACCEPTATOR DE CARDURI”


           Casa de Editură Finmedia din Bucureşti pune la dispoziţia publicului, dar mai ales a companiilor care au vânzări cu amănuntul, industriei ospitalităţii şi lanţurilor un îndrumar extrem de util celor care doresc să-şi modernizeze sistemul de vânzări, acceptând la plată, pe lângă numerar, şi cardurile bancare ale clienţilor proprii.
În cele 80 de pagini editoriale, ghidul îşi propune să lămurescă deplin comercianţii neînrolaţi încă în sistemul de acceptare de carduri bancare la plată cu privire la avantajele, riscurile şi precauţiile acestui sistem omniprezent în magazinele ţărilor dezvoltate.
După o descriere generală a tipurilor de carduri, a metodelor de recunoaştere a cardurilor valide, a avantajelor acestor tipuri de plăţi, publicaţia detaliază, într-o abordare plăcută şi atrăgătoare, întregul algoritm de plată prin card.
Ghidul prezintă toate aspectele pe care le implică relaţia comerciant-bancă-procesator sau direct între bancă şi comerciant, atunci când plăţile nu sunt regularizate de o asemenea entitate.
Proprietarii de magazine sau administratorii lor pot afla totul despre aparatele POS, despre conectarea şi securizarea lor, despre costurile tranzacţiilor, despre c um funcţionează programele de loialitate, bonusuri şi rate fără dobândă oferite de bănci titularilor de card şi implicaţiile pentru comerciant, despre capabilităţile noi ale POS-urilor, despre decontări, comisioane şi reflectarea contabilă a operaţiunilor, ca şi despre drepturile şi obligaţiile legale ale părţilor, stipulate de BNR pentru emitenţi şi acceptatori.
În perioada ianuarie-martie 2010, numărul tranzacţiilor cu cardul la comercianţi (POS) a fost de 20,75 milioane, în timp ce valoarea tranzacţiilor a fost de 2,8 miliarde lei, cu aproape 21% mai mult ca număr şi cu 16% mai mult din punct de vedere valoric decât în aceeaşi perioadă din 2009.
Citind „Ghidul comerciantului acceptator de carduri”, companiile din comerţ, turism, hoteluri şi restaurante vor înţelege mai bine cum să-şi facă parte din aceste creşteri substanţiale.




COMENZI la GHIDUL COMERCIANTULUI

9 RON

Comandă prin mail:
publicatii@finmedia.ro

Comandă prin telefon:
Tel./fax: 021-317.08.66;
Tel. 021-315.79.26 (centrală)

Website: FINMEDIA