Soluţii de finanţare, asigurare şi garantare pentru exportatorii români | 25 februarie 2003
Prezentare

FINMEDIA, prin departamentul "Conferinţele Piaţa Financiară", în colaborare cu EXIMBANK, organizează la Bucureşti Marriott Grand Hotel, sala Grand Ballroom pe data de 25 februarie 2003 conferinţa "Soluţii de finanţare, asigurare şi garantare pentru exportatorii români".

Programul de Guvernare pentru perioada 2001-2004 stabileşte obiective importante în vederea dezvoltării comerţului exterior al României şi în acelaşi timp conferă EXIMBANK un rol deosebit în realizarea acestor obiective. Politica de finanţare a băncii prin instrumente specifice este o parte componentă a Strategiei privind Dezvoltarea Comerţului Exterior al României.

Prin măsurile ce vor fi luate începând cu anul 2003 se urmăreşte derularea optimă a activităţii de finanţare a exporturilor atât în relaţia dintre EXIMBANK şi fiecare din clienţii săi pe de o parte, cât şi în relaţia cu băncile comerciale finanţatoare pe cealaltă parte, astfel încât, măsurile şi instrumentele ce vor fi implementate să conducă la adaptarea activităţii de finanţare la cerinţele pieţii şi la principiile de prudenţialitate referitoare la asumarea riscului de creditare.

Agenda conferinţei cuprinde:
strategia guvernului privind Dezvoltarea Comerţului Exterior al României.
prezentarea produselor şi serviciilor Eximbank nou create
complementaritatea dintre serviciile băncilor comerciale şi cele oferite de Eximbank în scopul asigurării riscurilor
rolul şi beneficiul instituţiilor implicate
parteneriatul dintre Eximbank şi băncile comerciale - masă rotundă

La conferinţa „Soluţii de Finanţare, Garantare şi Asigurare pentru Exportatori" vor participa, alături de preşedinţi de bănci, oficialităţi, importanţi oameni de afaceri producători de bunuri şi servicii destinate exporturilor, exportatori, reprezentanţi ai celor mai importante publicaţii de specialitate precum şi ai unor cotidiene centrale şi posturilor de televiziune.

Program
Sesiunea I: Prezentarea noilor produse şi servicii Eximbank
Coordonator: Mariana Diaconescu, Preşedinte Eximbank
Moderator: Vasile Dedu, Vicepreşedinte Eximbank
Mariana Diaconescu, Preşedinte Eximbank
De ce un Eximbank în România?
Andreea Stoica, Director, Direcţia Relaţii cu clienţii
Finanţare Directă
Cezar Moldoveanu, Director, Direcţia Relaţii financiar bancare
Finanţare Indirectă
Bogdan Barbălată, Director, Direcţia Strategie
Asigurare
Dan Niţescu, Coordonator, Divizia Marketing
Garantare
Ramona Bratu, Director, Direcţia Finanţarea Comerţului
Finanţarea pe bază de creanţe comerciale de export - Finanţarea post - livrare a exporturilor
Masă rotundă: Eximbank şi partenerii săi în susţinerea exporturilor româneşti
Coordonator: Eugen Dijmărescu - Secretar de stat, Guvernul României, Departamentul de Comert Exterior
Moderator: Mariana Diaconescu - Preşedinte Eximbank
Invitaţi:
Bogdan Baltazar, Preşedinte al Consiliului de Administraţie BRD - GSG
Vasile Ifrim, Preşedinte, Banca de Credit şi Dezvoltare Romexterra
Mihai Ionescu, Secretar General, Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România
Laurenţiu Mitrache, Vicepreşedinte, Volksbank
Eugen Lascu, Director, Raiffeisen Bank
Hans - Jorg Krohn, Director, Commerzbank AG Bucureşti
Radu Deac, Director al Reprezentanţei Bucureşti, Standard Bank
Laurenţiu Treapăt, Director, Grupul Banca Comercială Română