Impactul pre-aderării: Mediul privit prin prisma cerinţelor de conformare la acqis-ul comunitar | 25 noiembrie 2002
Prezentare

Protectia Mediului este o mare provocare în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Miza este foarte mare, deorece neconformarea, dublată de neputinţa administrativă, va compromite funcţionarea a însăşi economiei de piaţă. Raportul de Ţară 2002 este foarte explicit în acest sens. Cu cât cheltuielile pentru Protecţia Mediului vor demara mai repede, cu atât ele vor fi mai eficace. Orice amânare se va traduce în pierderi prin ridicarea taxelor şi prin includerea acestora în costuri, ca urmare a aplicării principiului "Poluatorul Plăteşte".

Raportul de ţară recomandă includerea urgentă a politicii de mediu în absolut orice activitate economică, ca o condiţie sine qua non a performanţelor antreprenoriale. O informare timpurie, clară şi lipsiăa de ambiguităţi, în contextul unei dinamici crescute a transpunerii şi implementării Directivelor Europene, ar putea permite sectoarelor industriale şi întreprinderilor lor să-şi planifice pe termen scurt şi mediu politica investiţională de achizitionare a echipamentelor de mediu şi, în acelaşi timp, pe baza propriului lor diagnostic, să-şi aproprie o nouă funcţie, constând din managementul de mediu (producţie curată şi produse respectuoase faţă de cerinţele de protejare a mediului). Multe alte cerinţe impun această funcţie şi mai ales legislaţia UE pe orizontală.

Sistemele socio-economice şi cele ecologice sunt sisteme în interacţiune. Abordările strict sectoriale vor genera pierderi.
Conferinţa îşi propune să răspundă unei mari aşteptări a agenţilor economici: să afle, să înţeleagă, să anticipeze şi să construiasca variante în profitul lor şi, evident că, în final şi în folosul mediului.

Totodată, această întâlnire vizează declanşarea unei pledoarii ţintite şi fundamentate pentru aplicarea principiilor economiei de piaţă cu instrumentele ei stimulative, complementare sistemului de comandă şi control, altfel spus îmbunătăţirea mediului de afaceri concomitent cu consolidarea poziţiei şi imaginii pe piaţă pe baza atitudinii faţă de mediu.

Este foarte corect ca fiecare actor al procesului, şi mai ales cel care are impact asupra mediului, să ştie cât vor costa eforturile de conformare, la ce se poate aştepta şi în ce orizont de timp şi care vor fi beneficiile.

Program

Sesiunea I
Moderator: Nicolae Idu, Director General, Institutul European din România
Teme:
Acquis-ul comunitar de mediu şi procesul de negociere cu Uniunea Europeană
Ce înseamnă acquis-ul comunitar de mediu pentru mediul economic românesc
Standarde europene în principalele directive privind activităţile industriale
Discursuri introductive:
Prof. Gheorghe Zaman: Mesajul Excelenţei Sale, Domnul Ion Iliescu, Preşedintele României
Jonathan Scheele, Head of Delegation, Uniunea Europeană, Delegaţia Comisiei Europene
Cristiana Ion, Director, Ministerul Industriei şi Resurselor
Silviu Opriş, Preşedintele Confederaţiei Patronale din Industria României CONPIROM
Nicolae Idu, Director General, Institutul European din România
Prof. Dr. Dan Manoleli, Universitatea Bucureşti
Discuţii

Sesiunea II
Teme:
Directivele specifice pentru aer, apş, deşeuri şi natură şi standardele lor
Costurile şi beneficiile conformării
Lectori:
Dr. Victor Platon , Cercetător Principal I
Prof. Dr. Rodica Stanescu, Universitatea Politehnica Bucureşti
Prof. Dr. Dan Manoleli, Universitatea Bucureşti
Discuţii

Sesiunea III
Teme:
Legislaţia comunitară pe orizontală şi cerinţele ei. Răspunsurile pozitive în favoarea mediului ale sectoarelor de producţie
Sistemul de management şi audit de mediu
Contabilitatea verde
Ecobilanţul
Lectori:
Dr. Marilena Patrascu, Expert Politici de Mediu
Prof. Dr. Rodica Stanescu, Universitatea Politehnica Bucuresti
Dr. Victor Platon, Cercetator Principal I
Prof. Dr. Dan Manoleli, Universitatea Bucuresti
Discuţii

Mecanisme economice, financiare şi instituţionale - proceduri de conformare la nivelul întreprinderilor. Dezbateri generale
Moderator: Prof. Dr. Dan Manoleli, Universitatea Bucureşti
Dr. Marilena Patrascu, Expert Politici de Mediu
Dr. Victor Platon, Cercetator