Piaţa de Leasing. Ediţia I | 24 septembrie 2002
Prezentare

Finmedia, prin departamentul "Conferinţele Piaţa Financiară" a organizat pe 24 septembrie 2002., prima conferinţă dedicată pieţei de leasing. Evenimentul şi-a propus să analizeze situaţia actuală a leasingului în România, să sublinieze avantajele şi problematica acestei activităţi, şi nu în ultimul rând să prezinte principalii jucători de pe această piaţă.

În general, în România nu există o viziune clară asupra operaţiunii de leasing, datorată pe de o parte lipsei de tradiţie în domeniu - primele firme româneşti de leasing apărând abia la începutul anului 1994 - pe de altă parte inexistenţei unui cadru legislativ prielnic dezvoltării acestei industrii.

Deoarece această piaţă a crescut substanţial, în special în ultimii doi ani, şi pentru că se simte nevoia de educare a consumatorului mai ales cu privire la legislaţia din domeniu, legislaţie ce prezintă probleme şi multe interpretări, am considerat un bun moment realizarea unei conferinţe dedicată leasingului.

Printre obiectivele conferinţei s-au numărat şi acelea de a face mai bine cunoscut acest instrument financiar pus în slujba dezvoltării unei afaceri şi de a arăta ca, realmente, în economia românească el reprezintă o soluţie absolută pentru necesitatea companiilor de a se dezvolta, mai ales că leasingul a devenit în ultimul timp un punct de interes pentru majoritatea băncilor care operează pe piaţa românească, pe de o parte, pentru că acest segment a fost mai puţin exploatat în România, iar pe de altă parte pentru ca potenţialul de creştere este foarte ridicat.

Evenimentul s-a bucurat de participarea unor invitaţi de marcă precum: domnul George Mărgescu din partea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Leasing din România, domnul Eugen Popel, secretar general din partea Ministerului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, doamna Monica Ion, şef serviciu din partea Direcţiei Generale a Vămilor, domnul Radu Negrea, secretar general al Asociaţiei Române a Băncilor, domnul Aris Gogos, director general Alpha Leasing, domnul Jean Paul Decrock, director general BRD Sogelease, domnul Adrian Alexe, preşedinte BCR Leasing, domnul Bogdan Apahidean, director de vânzări din partea Porsche Leasing precum şi a altor personalităţi din acest domeniu.

Prin lectorii reuniţi în cadrul acestui eveniment am propus participanţilor următoarea tematică:
cadrul legislativ din România
avantajele şi dezavantajele contractelor de leasing, precum şi impactul economic al leasingului
strategia firmelor de leasing de a pune la dispoziţia clienţilor prin intermediul reţelei de dealeri produse flexibile şi competitive cu un înalt standard de calitate a serviciilor
leasingul - metodă modernă de finanţare
Care sunt motivele pentru care trebuie să apelăm la leasing? Un bun management al cash-ului, formă de finanţare flexibilă, înlocuirea rapidă a echipamentelor.
secţiuni dedicate leasingului auto, leasingului de echipamente şi maşini industriale

Un motiv în plus pentru participarea la acest eveniment a reprezentat şi posibilitatea de a analiza şi de a găsi, împreună cu reprezentanţii autorităţilor române, căile şi metodele cele mai adecvate pentru impulsionarea operaţiunilor de leasing şi pentru o mai rapidă armonizare a cadrului legislativ din ţara noastră.

Program
Sesiunea I. Leasingul în România
Moderator: Bogdan Stoicescu, tax manager, Pricewaterhouse Coopers
Teme:
Situaţia actuală a leasingului în România precum şi potenţialul pieţei de leasing în următorii ani
Analizarea cadrului legislativ şi reglementărilor în domeniu (liberalizarea taxelor vamale, amortizarea, leasing operaţional vs. leasing financiar, titlul executoriu etc.)
Operaţiunile de leasing, prevederi fiscale, oportunităţi şi limite
Contractul de leasing, clauze speciale
Asigurarea contractelor de leasing
Lectori:
Parlamentul României: Prof. Dr. Florin Georgescu, deputat, preşedinte, Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci
Ministerul Finanţelor Publice
Monica Ion, şef serviciu, Direcţia Generală a Vămilor
George Mărgescu, membru în Consiliul de Adminstraţie, UNSLR
Bogdan Stoicescu, tax manager, Pricewaterhouse Coopers
Alina Cobuz, managing partner, Cobuz & Associates
Camelia Niţulică, şef compartiment riscuri financiare, Allianz Ion Ţiriac Asigurări
Dezbateri

Sesiunea II. Direcţii de dezvoltare ale pieţei de leasing
Moderatori: Ilie Şerbănescu, analist economic , Florin Bonciu, Director Agenţia Română de Investiţii Străine
Teme:
Leasingul în România şi perspectivele BRD Sogelease
Interesul societăţilor de leasing de a promova achiziţia de echipamente
Strategiile BCR Leasing privind stimularea producţiei interne şi a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
Leasingul auto - motorul de creştere al pieţei de leasing din România
Leasingul pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung şi mediu
Leasingul - instrument real de finantare a afacerilor
Convergenţa pieţei bancare cu piaţa de leasing
Leasingul - alternativă pentru IMM?
Lectori:
Jean Paul Decrock, director general, BRD Sogelease
Camelia Mihalache, director marketing, Alpha Leasing România
Adrian Alexe, preşedinte, director general, BCR Leasing
Bogdan Apahidean, director vânzări, Porsche Leasing
Iulian Marin Ion, director credite, Demir Romlease
Radu Negrea, secretar general, Asociaţia Română a Băncilor
Eugen Popel, secretar general, Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
Dezbateri